joi, 31 iulie 2014

MOTĂNICĂ CEL GHIDUȘEL TE INVITĂ LA LECTURĂ!

Dragi copii, Motănică e tare mândru de voi! Poeziile pe care le-aţi declamat la întâlnirea noastră din cadrul proiectului „Motănică te invită la lectură”, de pe aleea sectorului nostru au fost grozave!
Ele au fost apreciate nu numai de cei care pun la cale toate ghiduşiile din acest proiect minunat, ci şi de toţi copiii care vizitează Secţia pentru copii, deoarece pozele, filmulețele de la această activitate fantastică au fost postate pe pagina Facebook și blogul mIcAmIc al bibliotecii „Transilvania”. 
N-am reuşit să aflu de la Motănică cel isteţel despre ce vom învăţa data viitoare, dar sunt convinsă că el nu ne va dezamăgi nici de această dată. Vă aşteptăm cu drag la Biblioteca „Transilvania”, ca să-l cunoașteți și voi pe Motănică cu ghidușiile lui, dragii noștri copii!  

miercuri, 30 iulie 2014

DECEBAL ȘI TRAIAN LA BIBLIOTECĂ!

O călătorie prin lumea lui Decebal și Traian a fost cuprinsă într-o oră de lectură la BibliotecaTransilvania” în cadrul Programului „Lecturile verii”, azi, 30.07.2014 în baza operei Decebal și Traian de Petre Demetru Popescu.
S-a pus accent pe interesul mare care trebuie să aibă istoria naţională pentru noi... Ea ne arată întâmplările, faptele strămoşilor noştri... Inima să ni se bată, când auzim rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ştefan cel Mare, al lui Mihaiu Viteazul… Şi nu trebuie să ne ruşinăm a zice, că aceşti bărbaţi sunt pentru noi mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Hanibal, decât Cezar: aceştia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele....
Copiii s-au dovedit a fi activi şi deschişi în comunicare, dornici de a cunoaşte cât mai mult despre trecutul și istoria neamului. Cu sigurantă, încă multe din scrierile despre eroii neamului urmează a fi cunoscute, citite şi apreciate la justa lor valoare de către tinerii cititori. Petre Demetru Popescu este un autor care a învins timpul prin minunatele sale povestiri istorice, prin care cititorul îl aşteaptă să renască din nou. Vă invităm, cu mult drag, să deschideţi una câte una, cărţile autorului, să gustaţi din „spiritul montan al devenirii noastre pe nişte scări făcute din oasele strămoşilor noştri.”

luni, 28 iulie 2014

DESENĂM PE STICLĂ!

Azi, 28 iulie cu ajutorul copiilor ferestrele Biliotecii „Transilvania” au devenit cu adevărat speciale. Pictura pe sticlă este o activitate hobby ușoară, foarte plăcută, nu depinde de vârstă precum vedeți și în poze, iar rezultatele sunt excepționale. Copiii au avut spor la lucru cu bucurie! 

joi, 24 iulie 2014

PREZENTARE DE CARTE „PISICI MARI ȘI MICI”

         În premieră la Biblioteca „Transilvania”, Tutunaru Gheorghiță a realizat o prezentare de carte: Enciclopedia „Pisici mari și mici” din seria „Enciclopedia pentru toți copiii”, urmată de modelarea pisicii supărate – tehnica origami.
        Materialele utilizate: hârtie colorată, foarfece, interes - curiozitate, ochișori ageri, mânuțe hărnicuțe. Pe tot parcursul acestei activități nu au lipsit zâmbetele, glumele, micile încruntări, dar și buna dispoziție. Vreți să știți cum a fost? Accesați și admirați!

miercuri, 23 iulie 2014

„LUPUL ȘI CULORILE”

        Azi, 23 iulie utilizatorii Bibliotecii „Transilvania” se bucură de clipele frumoase ale vacanței, clipe de odihnă activă prin joc și delectarea cu cărțile propuse de progamul „Lecturile verii”.
Comunicarea sub diverse forme contribuie la formarea unei personalități complexe cu limbaj specific științelor naturii în descrierea și identificarea unor viețuitoare.
       Jocul „Lupul și culorile” constă în următoarele: participanții au în mânuțe cerculețe de 4 culori, iar bibliotecarul numește câte o viețuitoare; copii arată cercul de culoarea respectivă mediului de trai ale acestora (roșu-mediul terestru; albastru-mediul aerian; galben- mediul subteran; verde- mediul acvatic). Lupul este cel care vânează persoana cu răspunsul greșit. Astfel, cu toții am avut parte de momente hăioase și distractive, la care vă invităm și pe voi! 

marți, 22 iulie 2014

ENCICLOPEDII PENTRU COPII ISTEȚI!

            Dragă cititor, pornește într-o expediție imaginară și explorează cele mai importante și minunate locuri din lume cu ajutorul acestei expoziții virtuale. Fă un tur al galaxiei noastre și intră în lumea stelelor arzătoare, a planetelor rotitoare și a exploziilor misterioase din spațiu. Lecturează despre cele mai faimoase povești din lume și află de ce sunt ele atât de importante în diferite culturi. Fă cunoștință cu ideile originale care ne-au schmbat viața! Veniți la Biblioteca „Transilvania” și veți lectura aceste cărți minunate, pe care le-am primit recent! Vă așteptăm cu drag!

luni, 21 iulie 2014

O NOUĂ COLECȚIE EDUCATIVĂ!

Dragi copii, Biblioteca „Transilvania” îți pune la dispoziție colecția Enciclopedia ilustrată a copiilor în 10 volume, care cuprind toate domeniile cunoașterii: științe ale naturii, științe exacte, istoria și geografia lumii. Este ideală pentru utilizare atât acasă, cât și la școală. Subiectele, ordonate tematic, sunt explicite într-un limbaj accesibil, fiind însoțite de ilustrații superbe și legende. Volumele includ un glosar sau o scurtă cronologie a evenimentelor și un indice de materii. 

joi, 17 iulie 2014

„LECTURILE VERII” CONTINUĂ!

Vacanţa de vară, mult aşteptată de copii şi de data aceasta a venit cu splendoarea ei: mult soare, multe bucurii şi o diversitate consistentă de oportunităţi de relaxare şi utilizare a timpului liber. Biblioteca Transilvania” și de astă dată a venit cu posibilităţile ei, cu Programul „Lecturle verii”, care în fiecare zi din săptămână este prezent printr-o tematică relevantă, joi fiind ziua Cunoașterii istoriei orașului.
Așadar, azi 17.07.2014, în cadrul Programului „Lecturile verii”, am prezentat bibliografia-catalog Chișinăul în pictură”, care este un proiect de cercetare, identificare şi promovare a patrimoniului cultural al oraşului nostru. Materialele din catalog se referă la perioada 1902-2012 şi includ 131 de pictori de diferite generaţii şi naţionalităţi care lucrează în variate stiluri ale artelor. Toate lucrările sunt axate pe un singur subiect – Chişinău – realizate în genurile plastice: peisaj şi portret.  
Ei, ce spuneţi de prezentarea noastră? Vă așteptăm cu drag la Biblioteca „Transilvania”, ca să aflați multe, multe lucruri interesante!

marți, 15 iulie 2014

FRUNZELE CĂLĂTOARE

Azi, 15.07.2014, la Biblioteca „Transilvania”, în cadrul Programului „Lecturile verii”, ne-am distrat într-un joc de cuvinte, un joc care este o tehnică de dezvoltare a competenței de scriere, de acumulare a ideilor, de elaborare a unui text. Pe fiecare frunză copiii au scris un cuvânt și au înverzit copacul de pe panou cu ele. Apoi copiii au alcătuit în grup un text, utilizând cuvintele de pe frunze, ca în final să le citească și celorlalți participanți. Admirați-i pe acești copii minunați! 

joi, 10 iulie 2014

TROLLEYBOOK - O AVENTURĂ DE SUCCES!

Răcorește-ți ziua cu lectura din Trolleybook !!!
Pentru că e vacanţa de vară, iar vremea e din ce în ce mai ispititoare, vă propunem o scufundare răcoroasă în lumea magică a lecturii bune, într-o atmosferă prietenoasă la „Trolleybook”!
Miercuri 9.07.2014, în cadrul Proiectului Bibliotecii Municipale „B.P. HasdeuTrolleybook, Biblioteca „Transilvania”, a fost în rol de animatoare a activităților de divertisment pentru toți cei care sunt în vacanța mare.
Am avut parte de o zi plină de clipe frumoase și relaxante, cu vizitatori curioși, dornici să savureze din lecturile estivale cu  momente plăcute și utile.
Ca să energizăm atmosfera, am desfășurat următoarele activități: Ora de lectură: „Croitorașul cel viteaz”, de Frații Grimm, Prezentarea cărților: „Semnele șarpelui” de Mihali Garaz și a enciclopediei „De ce sunt unic”?, Master-class-ulColegii de Zoo”.
Dragii noștri cititori, au venit cu toata familia în parcul „Valea Trandafirilor, dar nu pentru plimbare sau alergare, ci doar ca să citească în aer liber? Au venit, să se bucure de relaxare, aer curat și o carte bună!
Vă acordăm un mic răgaz de plăcere, admirând pozele de la activitățile desfășurate, lăsându-vă purtaţi de aventurile vizitatorilor în lumea miraculoasă a Trolleybook-ului!